Tag Archives: apollo

Extraterestrii ?

Ei bine, eu unul sunt…într-un fel, fascinat de chestiile astea.
Citesc de fiecare dată articolul despre extratereştrii şi planete din revista Terra. Într-un număr, spunea aşa:
“Apollo 12 a fost urmărit, pe tot drumul său spre lună, de două OZN-uri. Obiectele luminoase – unul zburând în faţa navei, celălalt, în spate – au fost văzute chiar şi de pe Pământ, prin telescop. Explicaţiile oficiale: astronauţii au văzut fie treapta a treia, fie un panou de protecţie. Astfel de afirmaţii nu rezistă însă, nici măcar la o analiză superficială.”

Bun, poate “extratereştrii” incercau să ne ajute să ajungem pe Lună. Poate, aceştia ne spionează de foarte mult timp. Mai demult, am citit mai demult tot întro revista Terra cum că pe fundul Oceanului Pacific (parcă) s-au găsit nişte tuburi lungi de 1km, tuburi care nu puteau fi puse de pământeni, deoarece presiunea e prea mare

Dovezi televizate

  • Apollo 13 a fost la un pas de dezastru. S-a spus că misiunea sa ar fi constat, intre altele, în detonarea unei încărcături nucelare de mică putere, pentru a studia, prin seismograful instalat de Apollo 12, structura internă a astrului.
  • În drum spre Lună, în seara zilei de 13 aprilie 1970, un rezervor de oxigen a explodat, pilotul navei transmiţând:

HEI! S-a insprăvit! Ei, ei au ucis elementul de combustie. E mort!

Fraza a fost auzită, în direct, de prea multă lume pentru a mai putea fi negată.

În momentul de faţă, NASA ascunde foarte multe dovezi despre existenţa “lor”. Au avut chiar şi un corp de extraterestru, navete spaţiale, de toate! Doar că, pentru siguranţa oamenilor, aceştia nu le fac publice!

Final în suspans

În 1972, misiunile Apollo s-au oprit brusc! Rusia nu a mai avut nici o tentativa să trimită măcar un singur echipaj pe Lună, deşii aceştia deţin resurse financiare. ( ştiu ei de ce nu trimit ;)) )

Voi credeţi în extratereştrii ? 🙂